Top 10 citate din cărți erotice

Pentru că ni se pare că afară gerul continuă să îşi facă de cap într-un mod neplăcut, ne-am gândit să facem ceva pentru a ridica temperatura şi ce soluţie mai bună decât nişte cărţi erotice (un top 15 cărți erotice se găsește în acest link) care vor schimba total minusul din faţa gradelor afişate la rubrica meteo? Şi cum nu dorim să facem recomandări fără nişte exemple incitante, v-am pregătit şi o selecţie de citate care să stimuleze imaginaţia şi să crească... tentaţia literară. În continuare, aveţi un top 10 citate incendiare care vă invită la o lectură cu adevărat fierbinte când iarna încă luptă pentru supremaţie.

„- Îmi place să fiu pusă pe rele în preajma ta.
- Serios? spune el şi mă sărută uşor pe gură. Sex sau micul dejun? mă întreabă, cu o privire întunecată, dar plină de umor.” Cincizeci de umbre întunecate – E.L. James

„Nu mă atinge, dar îi simt răsuflarea fierbinte pe obraz. Aşa cum simt şi electricitatea dintre corpurile noastre, senzaţie care deja îmi este cunoscută şi care apare de fiecare dată când suntem aproape unul de celălalt.” Măşti şi secrete – Corina Cîndea

„Ieşim amândoi din apă ţinându-ne de mâini cu încleştarea lianelor. Încerc să-mi aranjez inutil pantalonii, cămaşa, îmi încalţ pantofii şi păşesc lângă ea, scârţâind pe nisip.” Lupii trecutului. Sofia – Nataşa Alina Culea

„Mâini calde mi se înfăşoară în jurul taliei şi tresar când simt pielea neaşteptat de moale în contrast cu a mea. Mă uit în jos, la mâinile ei delicate, lipite de corpul meu, în timp ce Ally îşi plimbă degetele pe muşchii mei abdominali.” Pervertirea – S.L. Jennings

„Mă sărută pe gât în timp ce se dezbrăcă şi se lăsă uşor în jos, urmărind degetele ce se proptiseră în decolteu. S-a ajutat apoi de cealaltă mână şi mi-a sfâşiat rochia, eliberându-mi sânii din care a început să se înfrupte cu poftă.” Amalia – Liza Karan

„Garrick făcu câţiva paşi înapoi din pat, cu ochii scânteind în dansul luminii albastre a unui foc devastator, izbucnit la vederea trupului strălucitor al femeii pe care o dorea mai presus de orice altceva. Luna piraţilor – Kathleen Drymon

„Se agăţă disperată de el în timp ce se agita pe valurile orgasmului. Bărbatul o sărută pasional, sălbatic, luându-i tot ce avea şi oferindu-i în schimb una dintre cele mai ameţitoare experienţe sexuale din viaţa ei.” Dulce supunere – Maya Banks

„Sunt fericit, sunt în extaz că e aici cu mine, după atâta timp, în braţele mele, zâmbind, tachinându-mă şi râzând, şi nu mai am de gând să stric chestia asta.” După ce am găsit fericirea – Anna Todd

„Muşchii braţelor lui s-au încordat şi a scos un geamăt înăbuşit. A strecurat mâna între noi cu fălcile încleştate şi gura strânsă. Degetele lui pricepute au trecut într-o clipă de la mângâieri la nişte atingeri care îmi tăiau răsuflarea şi simţeam cum mi se răscolesc toate...” Origin – Jennifer L. Armentrout

„Mi-am trecut limba de-a lungul liniei buzelor sale, o rugăminte tăcută şi o promisiune de a mă retrage, dacă mi se cerea. Dar ea a deschis gura, iar sângele mi s-a aprins, clocotindu-mi sub tatuaje, ca mici panglici de foc.”
E uşor să mă răneşti – Tammara Webber

Belle Maryliyn

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu