Fotografia – artă sau kitsch?

Un aparat foto, oricât de performant, nu înseamnă şi fotografie la nivel de artă. Arta fotografică este, dincolo de un click, talent, pasiune şi abilitatea de a transmite prin intermediul imaginii toate cuvintele necesare. Priveşti fotografia şi aceasta îţi spune totul. Cuvinte mute condensate în imagine şi nu mai e nevoie să ţi se rostească, pentru că vezi şi ştii. Un fotograf cu adevărat talentat va reuşi să îşi transmită mesajul prin intermediul fotografiei realizate, indiferent dacă privitorul este iniţiat în analiza fotografică sau dacă dimpotrivă, nu are ochiul format. În asta constă priceperea – în surprinderea şi redarea acelor emoţii, gânduri, cuvinte pe care vrei să le transmiţi.


În rest... fotografia este o practică destul de populară, care, observăm mai nou că generează chiar accidente grave în rândul adolescenţilor aflaţi în goana după un selfie perfect. Nu afirmăm asta în van. Ştirile televizate sunt suficient de grăitoare în acest sens, iar noi observăm oripilaţi cum tineri sunt electrocutaţi atunci când vor fotografii pe stâlpii de înaltă tensiune, sau sunt spulberaţi de tren atunci când vor să ducă la rang de artă un selfie pe calea ferată, iar trenul... trebuie să vină mai aproape. Absurdul fotografic se poate observa şi pe reţelele de socializare împânzite cu fotografii ale animalelor de companie, ale dulciurilor cumpărate de la supermarket sau ale selfie-urilor ce încearcă să imite fotografia artistică. Smartphone-ul este folosit cel mai adesea pentru a surprinde momente, numai că nu toate momentele sunt neapărat surprinse în mod artistic, iar fotograful nu se cheamă bineînţeles şi artist.


Din fericire există însă şi destui fotografi talentaţi care reuşesc să acapareze privirile prin click-uri inspirate, iar fotografiile lor fac cele o mie de cuvinte deja celebre. Prea puţin apreciată la adevărata valoare în România zilelor noastre, arta fotografică este o necesitate pentru majoritatea publicaţiilor tipărite sau online, care conştientizează esenţialitatea unui artist fotograf. Trebuie să recunoaştem că un articol însoţit de o imagine sugestivă are întotdeauna un impact mai mare deoarece vizualul a jucat mereu un rol important.


Ca o concluzie, fotografia este o artă atunci când clar, intervine talentul, iar talentul este acel ceva din interior, care nu se învaţă şi nu se predă. Suntem mândri că avem în România astfel de fotografi talentaţi, care pun pasiune în fiecare imagine şi care ne transmit trăiri autentice. Doze Culturale îşi propune să promoveze aceşti artişti frumoşi şi arta fotografică în sine, să evidenţieze fotografia originală dar şi capabilă să genereze admiraţie. Considerând fotografia o formă de cultură autentică, Doze Culturale vine în sprijinul talentului şi al pasiunii pentru această artă şi îmbrăţişează lucrările artistice de valoare.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu