Oare cum se scrie un scenariu?

                                   O scurtă prezentare din culisele unui scriitor

          Undeva în București - România
de Alis T.

Ne aflăm în anul 1990 după câteva luni când revoluția a luat sfârșit și lumea a putut respira un pic după toate nenorocirile la care au luat parte. Atunci aveam vârsta de 16 ani. În vacanta de vara am plecat cu prietenii părinților să vizităm Budapesta în Ungaria. Parcurgând acest drum și privind pe geamul camionetei toate peisajele mi-a venit o idee amintindu-mi ce ne învățau profesorii la școală. Că în viață este bine să facem ceva care să rămână. Să scriem o carte sau să sădim un copac.  Atunci mi-a venit în minte un subiect care nu mi-a dat pace. Mă gândeam la el non stop. Dar nu aveam nici cea mai mică idee cum să pot scrie cartea. Întorcându-ne în România i-am spus tatălui meu că am această idee care nu îmi dă pace că vreau să scriu o carte. Tata a râs un pic și m-a luat alături de el strângându-mă ocrotitor de umăr și mia spus.

             -O draga mea Valentina dacă ai ști că și eu când am fost de vârsta ta mi-aș fi dorit să scriu o carte dar eu vroiam să fie o aventură în pădurile dese ale Amazonului. Ceva în genul Indiana Jones.
              -Și mai spune-mi tată cum vroiai să fie?
              - Era vorba despre câțiva tineri care caută o comoară într-un templu uitat de lume.
              -De ce nu ai scris-o?
              -Ehei! Draga mea când ajungi la o vârstă și uiți toate aventurile pe care vroiai să le faci când erai tânăr. Când te căsătorești, ai copii apar alte obligații și nu îți mai stă capul la povești. Din motivul asta te încurajez să o scri acum când suntem amândoi părinții lângă tine și nu te vei mai ocupa de nimic altceva în casă.
            -Bine tată îți mulțumesc. Atunci eram super încântată, alergam de fericire ca un ied. Exact cum am făcut la vârsta de doi ani când interpretam toate animalele răspunzând întrebărilor părinților. Dar când m-a întrebat mama cum face un ied. Atunci m-am blocat și ca nu o las pe mama fără răspuns am început să alerg prin toată casa strigând întruna iedu, iedu, iedu! Mama s-a bucurat atât de tare că râdeau cu lacrimi, de ce copil simpatic, receptiv și ascultător au. 
După o perioadă au apărut ajutoarele de la un prieten al părinților din Franța. Printre toate lucrurile primite era si o mașina de scris. Eram în al nouălea cer de fericire. Că îmi voi putea scrie primele foi la mașina de scris copiindu-le pe cele scrise de mână. Dar după o perioadă lungă de timp am realizat că banda acestei mașini nu se găsea în magazinele de atunci.

Prietena mea cea mai bună este sora mea mai mică care se numește Ionela. Este o fată foarte puternică, atât prin forța mușchilor cât și cea a caracterului. Spun asta că ne tot băteam când era ora de somn după mesele.

După o perioadă de câțiva ani bunica moare la vârsta de douăzeci de ani și un an mai târziu urmează tata. Rămânând noi trei, mama cu noi două durerea și singurătatea nea unit și mai mult încercând să facem față cu demnitate peste toate comentariile și insultele pe care nu le credeam posibile când tata era în viață.

După o perioadă de vreo câțiva ani Ionela ajunge în Belgia având loc de muncă imediat ca contabilă. Pentru că a terminat Universitatea ASE. De ziua mea vin la ea în vizită unde locuia cu prietenul ei. Seara ne întâlnim cu un grup de prieteni de ai lor, unde vorbeam despre cum să putem deveni legali ce puteam face. Nu era deloc ușor pentru că fiecare te invidia și nu îți dădea datele corecte de teamă să nu reușești tu mai bine ca ei. Dar prin intermediul altor prieteni am cunoscut un belgian care mai târziu mia devenit soț.

In tot acest timp care a trecut nu am putut termina cartea de scris. Reușesc cu ajutorul prietenului meu sa închiriem un apartament în care am locuit patru ani. Dar după doi ani am decis sa ne căsătorim dar am fost nevoiți să căutam un alt apartament în care sa ne mutăm, unde având o discuție cu soțul meu despre copii care sunt născuți în România și odată ce părinții se mută într-o altă țara nu îi învață limba română. Având în momentul acela ideea de a scrie un roman pe tema asta. După câteva minute realizez că eu de fapt am început să scriu o carte. Mă întorc în țară și venind cu manuscrisul aici încep să îl scriu la calculator. După o perioadă cum vedeam că știu cum să îl scriu plec pe net într-o descoperire extraordinară.

Oare cum se scrie un scenariu?

Pe baza construcției scenariului am învățat ceea ce nimeni nu m-a învățat până atunci.


Toată copilăria mi-am dorit un frate mai mare. Iar când am cunoscut editoarea care m-a ajutat  să îmi publice cartea, încurajându-mă să am încredere în mine arătând că pot face mai multe. M-am apropiat atât de mult de ea că am considerat-o ca pe sora mea mai mare pe care mi-am dorit să o am.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu